România sub COD ROȘU de caniculă, pentru a treia oară în istorie. Recomandările specialiștilor

România sub COD ROȘU de caniculă, pentru a treia oară în istorie. Recomandările specialiștilor
Publicat: 01/07/2017, 10:00

„Maximul acestui val de căldură, care ține de patru zile, se va atinge sâmbătă. Temperaturile ajung la 44 de grade Celsius, dar la nivelul asfaltului, în orașele aglomerate, mai putem adăuga 10-15 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Timu, meteorolog de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie.

Este pentru a treia oară în istorie când ANM emite o avertizare cod roșu de căldură, cea mai ridicată temperatură fiind înregistrată până în prezent în data de 24 iulie 2007, de 44,3 grade Celsius, la Calafat.

Avertizarea cod roșu este valabilă sâmbătă pentru 19 județe și Capitală.Potribit ANM, în Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, în municipiul București și în zona joasă de relief a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț se vor înregistra temperaturi de 38 și 41 de grade. În sudul Olteniei și al Munteniei, temperaturile ajung la 44 de grade.

După temperaturile record, vremea trece la cealaltă extremă.

„Se răcorește luni, iar marți ajungem sub medii. Vor fi 25 de grade Celsius, deci trecem de la o extrema caldă, la temperaturi sub media pentru această perioadă. Apar și fenomene de instabilitate, furtuni, vijelii pentru partea de sud chiar de duminică seara”,a mai spus meteorologul Dumitru Timu, pentru MEDIAFAX.

„Nu recomand ieșirea în aer liber decât dimineața foarte devreme și seara, după ora 18.00. Este nevoie să ne hidratăm extrem de bine, hidratare înseamnă apă, sucuri lejer de fructe naturale, supe, ciorbe la temperatura camerei, ceaiuri. Mâncarea trebuie să fie ușoară, să împovărăm tubul digestiv cu mâncăruri grele. Frutele sunt recomandate din belșug, cu excepția pacienților, care au contraindicații pentru excesul de fructe, cum ar fi diabeticii și pentru pacienții cronici, în afară de medicamentația obișnuită pe care trebuie să și-o ia cu sfințenie, și să nu o întrerupă, să nu se expună, să se îmbrace extrem de lejer ca orice om pe o asemenea căldură și să nu considere că este o prioritate să iasă afară pe căldură, este un pericol pentru toată lumea, mai ales pentru vârstinici, pacienții cu boli cronice asociate și pentru copii mici. Îmbrăcămintea trebuie să fie adecvată, capul trebuie să fie acoperit, dar rămâne recomandarea fermă, ca între orele 10.00 și 18.00 să nu se iasă din casă”, spune Rodica Tănăsescu, medic de familie.

Recomandările pentru cei care sunt la mare sunt folosirea cremei de protecție și expunerea la soare doar dimineața și după ora 17.00.

„Din păcate, cancerele de piele sunt o realitate, dar și insolațiile sunt o realitate. Este recomandat să folosim factori de protecție măcar de 30, dacă nu de 50, iar pentru copii trebuie un grad și mai mare de protecție. Această cremă de protecție trebuie aplicată în mod repetat, după fiecare baie și în general, o dată la 2-3 ore. Recomandăm umbrela și expunerea între orele 07.00-11.00 și după ora 17.00”, spune medicul.

În ceea ce privește modul în care ne putem proteja de caniculă, potrivit managerului general al Serviciului de Ambulanță București- Ilfov, Alis Grasu, trebuie să consumăm cel puțin doi litri de lichide pe zi, să evităm băuturile alcoolice, cele foarte dulci și cele cu un conținut ridicat de cofeină, iar, dacă ieșim, să bem un pahar de apă la o oră.

„Un rol foarte important îl are hidratarea organismului. Se vor consuma doi litri de lichide pe zi, apă minerală, apă plată, sucuri naturale, ceaiuri neîndulcite sau puțin îndulcite. Se vor evita băuturile alcoolice, băuturile foarte dulci și băuturile cu un conținut foarte ridicat de cofeină. Toate acestea cresc diureza și accelerează eliminarea apei din organism. Trebuie avut grijă ca în intervalul 11.00 -18.00 să nu avem expuneri voluntare la soare. Dacă stăm mai multă vreme în căldură și în soare, va trebui să altern[m la o oră, cel puțin 10 minute de pauză într-o incintă ventilată și să ne hidratăm corespunzător. Nu trebuie să așteptăm să apară senzația de sete. Trebuie să se consume un pahar din lichidele amintite la o oră”, a declarat Alis Grasu, potrivit Mediafax.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...